O dramă dublă a avut loc în localitatea Muíños din provincia spaniolă Ourense, unde doi soți și-au pierdut viața în aceeași seară, la o diferență mică de timp. O femeie de 51 de ani a decedat în timp ce se întorcea de la serviciu, după ce autoturismul în care se afla a fost lovit frontal de o autoutilitară intrată pe contrasens.
La volanul vehiculului care a provocat impactul se afla un bărbat în vârstă de 40 de ani. În urma testării de către autorități, s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie peste limita legală, aparatul indicând valori de 0,64 mg/l și 0,58 mg/l.
Echipajele de salvare sosite la fața locului au constatat că victima rămăsese încarcerată și, din păcate, nu a mai putut fi salvată. Tragedia a luat o turnură și mai gravă în momentul în care soțul femeii a ajuns la locul accidentului.
Conform informațiilor furnizate de atlantico.net, bărbatul a suferit un stop cardiac instantaneu atunci când a aflat că soția sa a murit. Medicii au încercat zeci de minute să îl resusciteze, însă șocul suferit i-a fost fatal, acesta prăbușindu-se sub greutatea durerii.
Martor la scenele cumplite a fost fiul celor doi, un tânăr de 24 de ani, care și-a văzut ambii părinți stingându-se din viață la câteva minute distanță. În timp ce familia a fost distrusă, șoferul vinovat de producerea accidentului a suferit doar răni superficiale și a fost transportat la spital în afara oricărui pericol, notează Stirile Kanal D.

Lasă un răspuns