Un carambol în care au fost implicate șase autovehicule s-a produs miercuri dimineață în orașul Cernavodă, județul Constanța. Accidentul a avut loc pe podul Sfânta Maria, în condiții de vreme nefavorabilă.
La locul evenimentului au intervenit de urgență salvatorii din cadrul Detașamentului Cernavodă. Aceștia au acționat cu o autospecială de stingere (ASAS) și un echipaj SMURD de tip B2, beneficiind și de sprijinul unei ambulanțe a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), conform informațiilor publicate de ZiarObiectiv.ro.
În cele șase mașini se aflau, în total, opt persoane. În urma evaluărilor medicale realizate la fața locului, s-a constatat că nicio persoană nu a fost încarcerată și nu s-a impus transportarea vreunui rănit la spital pentru tratament de specialitate.
Polițiștii au stabilit că principala cauză a accidentului rutier a fost prezența poleiului pe suprafața de rulare. Reprezentanții forțelor de ordine au anunțat că au fost luate măsuri pentru securizarea zonei: „Au fost anunțați reprezentanții de la Drumuri Naționale, care vor acționa cu material antiderapant”.

Lasă un răspuns