• Skip to main content
  • Skip to secondary menu
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasa
  • Contact

AbcNews.ro

Știrile tale de incredere

  • Știri
  • Credinta
  • Familie
  • Stil de viata
  • Vremea

Invăţături duhovniceşti ale Părintelui Cleopa.

noiembrie 17, 2023 by Editor Lasă un comentariu

Arhimandritul Cleopa Ilie s-a născut într-o familie săracă. Părintele a fost al cincilea copil din cei zece ai familiei. Părinţii săi au fost un adevărat exemplu de viaţă creştină, iar casa lor era precum o biserică, după cum a povestit însuşi Părintele Cleopa: „Aveam o cameră numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam, iar la miezul nopţii ne sculam, citeam la Psaltire şi făceam sute de metanii. Apoi ne culcam”.

Părintele Cleopa, unul dintre cei mai cunoscuţi duhovnici pe care i-a avut Moldova, s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, din judeţul Botoşani. La botez, acesta a primit numele de Constantin.

Până la vârsta de 17 ani, Arhimandritul a fost ucenic al părintelui Paisie Olaru. În anul 1937, acesta a primit numele de Cleopa. Timp de 34 de ani, Ilie Cleopa a fost stareţ al mănăstirii Sihăstria, din Neamţ.

Din cauza persecuţiilor, Părintele Cleopa hotărăşte să se retragă în pădure. Ajutat de către un pădurar cu frică de Dumnezeu, acesta îşi face un adăpost în pământ. Pentru a putea supravieţui, pădurarul îl ajută pe Arhimandrit, aducându-i în fiecare lună cartofi şi pâine uscată.

Părintele Cleopa a trecut la Domnul la data de 2 decembrie 1998, devenind puternic rugător pentru noi toţi Înaintea Tronului Preasfintei Treimi, după cum notează Mănăstirea Sihăstria.

Cele 10 învăţături duhovniceşti ale Părintelui Cleopa

1. „Ferice de cel ce rabdă boala cu mulţumire, că Dumnezeu, văzând asta, îl vindecă fără doctori. Cine mulțumește lui Dumnezeu în boală, este un martir de bunăvoie.

2. Nimic nu este mai uşor decât a învăţa pe alţii şi nimic nu este mai greu decât a face ceea ce înveţi pe alţii.

3. Când vă treziţi dimineaţa, să nu vă apucaţi de treabă întâi, că sunteţi batjocoriţi de satana! Ci să ziceţi: „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!” Slăveşte-L pe Dumnezeu, că apoi ai să ai spor la muncă în ziua aceea. Ţi-ajută Dumnezeu, îţi întăreşte şi mintea şi braţele ca să lucrezi cu spor, să te păzească de primejdii, de fulgere, de tunete, de accidente, de orice. Roagă-te lui Dumnezeu şi porneşte la muncă cu toată inima. Dar întâi roagă-te Lui şi ai să vezi cu cât spor mergi în ziua aceea.

4. Postu-i maica sănătăţii şi lungimea vieţii!

5. Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l-ai trăit tu! Cel ce dă sfat, dar el nu l-a trăit, este ca izvorul de apă pictat pe perete.

6. Omul se mântuieşte oriunde dacă are trei fapte bune: credinţa dreaptă în Iisus Hristos, faptele bune şi smerenia. Iar cine nu le are pe acestea nu se mântuieşte nicăieri.

7. Când faci, mamă, pomelnic pentru ai matale, la Liturghie, pune şi unul sau doi săraci, sau o văduvă pe care nu are cine o pomeni şi a murit săraca. Este mare pomană. Asta se cheamă milostenie duhovnicească. Este mai mare decât aceea când îi dai o haină sau o mâncare omului, că-l ajuţi dincolo, în veşnicie.

8. Pe femeile care aveau soţii răi, Părintele Cleopa le sfătuia să nu divorţeze, ci să se roage pentru ei. „Nu zic eu, ci Sfântul Apostol Andrei – De unde ştii, femeie, ca nu îţi vei mântui barbatul? Nu ştii tu că se sfinţeşte bărbatul necredincios prin femeia credincioasă şi invers?” Şi pe bărbaţi asemenea îi sfatuia, şi mulţi se bucurau vazând minuni în casele lor.

9. Arhimandritul mai spunea ca fiecare dintre noi să ne rugăm către Maica Domnului de fiecare dată când avem un necaz sau o supărare mare. Fecioara Maria fiind considerată de către acesta „scară către cer”.

10. Celor care își doreau să se căsătorească, Părintele Cleopa le spunea : ”Rugați-vă la Maica Domnului cu post și metanii și citiți Acatistul Bunei Vestiri!”

sursa

Din categoria: Credinta

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Primeste stiri direct pe email

Vestea momentului pentru elevi! Vacanța s-ar putea prelungi. Cine nu mai merge la școală de joi

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a oferit clarificări privind reluarea cursurilor în zonele afectate de condiții meteorologice severe, indicând faptul că vacanța elevilor s-ar putea prelungi în anumite localități. Deși activitatea școlară ar trebui să reînceapă oficial joi, 8 ianuarie, oficialul a subliniat că în zonele unde ninsorile au fost abundente, cum […]

Copilul unui preot a murit în accidentul din Vatra Dornei. Mama a căzut cu maşina în râu

O tragedie rutieră a avut loc marți dimineață, în jurul orei 10:00, în proximitatea localității Vatra Dornei. O mașină condusă de o femeie, în care se aflau și cei cinci copii ai săi, a părăsit carosabilul și s-a prăbușit de pe un pod direct în albia râului Bistrița. Conform datelor publicate de Observator News, evenimentul […]

O persoană și-a pierdut viața după ce două autoturisme s-au ciocnit violent, în Neamț. Șoferul ar fi adormit la volan

Un accident rutier deosebit de grav a avut loc pe șoselele din județul Neamț, soldându-se cu moartea unui bărbat și rănirea altor persoane, în urma unei coliziuni frontale între două autoturisme. Potrivit informațiilor publicate de Observatornews și preluate de Kanal D, evenimentul a fost declanșat de un vehicul care a părăsit banda de circulație și […]

Acuzații fără precedent despre cazul tinerei din Giurgiu, care a murit după naștere! Ce a ieșit la iveală abia acum? „Soțul își dorea 6 copii”

Cazul tragic al Mădălinei, tânăra care a decedat la scurt timp după ce a devenit mamă, a generat o reacție tăioasă din partea europarlamentarului Nicu Ștefănuță. Conform informațiilor prezentate de WOWbiz.ro, politicianul susține că deznodământul fatal nu a fost provocat de carențele sistemului medical, ci de ignorarea recomandărilor venite din partea doctorilor. Europarlamentarul afirmă că […]

De ce ar fi ales stomatologul din Călărași să-și pună capăt zilelor. Ce spun vecinii despre relația tânărului:,,Din cauza unei femei. Păcat”

O comunitate din județul Călărași este în stare de șoc după ce un medic stomatolog, în vârstă de 35 de ani, a fost descoperit fără suflare în propriul cabinet medical. Conform informațiilor publicate de Kanal D, trupul neînsuflețit a fost găsit de tatăl bărbatului chiar la primele ore ale dimineții. Tânărul lucra în cabinetul situat […]

Tags

Alegeri în SUA Calin Georgescu Candidatura la Președinție Cireșe Copii David Popovici George Simion Gest Umanitar Gigi Becali Pensie Permisele de Conducere Rahova reteta viața ta Viscri

Footer

Abc News

        Știrile tale de incredere

AbcNews.ro

Articole recente

  • Vestea momentului pentru elevi! Vacanța s-ar putea prelungi. Cine nu mai merge la școală de joi
  • Copilul unui preot a murit în accidentul din Vatra Dornei. Mama a căzut cu maşina în râu
  • O persoană și-a pierdut viața după ce două autoturisme s-au ciocnit violent, în Neamț. Șoferul ar fi adormit la volan
  • Acuzații fără precedent despre cazul tinerei din Giurgiu, care a murit după naștere! Ce a ieșit la iveală abia acum? „Soțul își dorea 6 copii”
  • De ce ar fi ales stomatologul din Călărași să-și pună capăt zilelor. Ce spun vecinii despre relația tânărului:,,Din cauza unei femei. Păcat”

Cauta pe site

Comentarii

    Copyright © 2026