Eugenia Șerban a făcut dezvăluiri despre lupta pe care fiul ei o duce cu dependența de droguri și de jocuri de noroc. Actrița a povestit despre momentele dificile, inclusiv o perioadă în care tânărul a recurs la furturi din casă și a avut un comportament autodistructiv, ceea ce a condus la o decizie radicală, luată chiar la solicitarea acestuia.
În cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, actrița a descris comportamentul fiului său sub influența substanțelor și măsura la care a apelat. „Atunci când vor substanțele astea nenorocite, nu mai țin cont de nimic. Fură tot, distrug tot. Într-o perioadă l-am încuiat chiar la cererea lui, tocmai ca să nu iasă, să se întâlnească cu cei care puteau să-l influențeze”, a declarat Eugenia Șerban.
Experiența personală a determinat-o pe Eugenia Șerban să se implice activ în schimbarea legislației actuale. Actrița a subliniat că legea din România o împiedică să intervină în mod legal pentru a-și ajuta fiul, dat fiind că acesta este major. În prezent, ea face parte dintr-o comisie parlamentară care vizează modificarea acestor prevederi.
Actrița a atras atenția asupra numărului mare de persoane dependente din țară și a explicat demersul său. „Legea nu te lasă în România să-ți salvezi copilul dacă a trecut de 18 ani. Motiv pentru care mă lupt și în ziua de astăzi și fac parte dintr-o comisie în Parlament, ca să se schimbe legile, să ne putem salva copiii și tinerii, care sunt foarte mulți. Din păcate, sunt peste 1 milion de dependenți în România”, a punctat aceasta.
Potrivit actriței, o soluție în astfel de situații ar fi internarea nevoluntară, deoarece persoanele dependente își pierd capacitatea de a lua decizii lucide și devin un pericol atât pentru ele, cât și pentru cei apropiați, notează România TV.
„Să putem să-i internăm cu forța dacă este nevoie pentru că ei, sub influența drogurilor, nu mai sunt la capacitate clară ca să poată să decidă pentru ei și cei din jurul lor. Sunt un pericol inlcusiv pentru noi și inclusiv pentru ei”, a adăugat Eugenia Șerban.

Lasă un răspuns