Tragedie în București, în urma unei explozii care a avut loc, vineri dimineață, la un bloc de pe Calea Rahovei, din București, transmite Gândul. Locatarii au fost evacuați de urgență. Blocul se află în apropierea liceului Dimitrie Bolintineanu, iar autoritățile au activat planul roșu.
Din primele informații, 11 persoane ar fi prinse sub dărâmături. Raed Arafat a confirmat că, până la această oră, se știe faptul că două persoane și-au pierdut viața în explozia devastatoare. A fost mobilizată echipa de căutare și salvare de la Ciolpani. Alimentarea cu gaze a fost întreruptă.
În urma exploziei a fost afectat un alt bloc de locuințe aflat în apropiere, unde sunt observate desprinderi ale elementelor de construcție de pe fațada clădirii.
Din primele informații, ar fi vorba despre o acumulare masivă de gaze. A fost deschis un dosar penal. Situația de schimbă de la un minut la altul, iar oamenii sunt disperați de ceea ce trăiesc și se tem să iasă din locuințele lor.
La fața locului au fost trimise 11 autospeciale de stingere, 3 autoscări, 2 autospeciale de descarcerare, 18 ambulanțe SMURD, 4 unități de terapie intensivă mobilă, 1 punct de comandă mobil și 1 autospecială CBRN, 2 containere multirisc (dintre care unul de la Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență), Grupul Special de Salvatori, 1 punct medical avansat și 5 autospeciale de transport personal și victime multiple și directorul de operațiuni de salvare medicală, mai informează Gândul.
Salvatorii prezenți la fața locului asigură evacuarea locatarilor din imobilul afectat și execută misiuni de căutare pentru identificarea altor posibile persoane surprinse, dar par depășite de situație.
Elevii și profesorii de la Liceul Dimitrie Bolintineanu, aflat lângă blocul în care s-a produs explozia, au fost evacuați de urgență. Aceștia se aflau chiar în timpul orelor de curs iar explozia s-a resimțit și asupra lor. FOTO Gândul:

Lasă un răspuns