Oana Lis a trecut prin momente dificile în weekend, după ce a suferit o căzătură pe trotuar care a dus la fracturarea unei mâini. Vedeta a fost transportată de urgență la Spitalul Floreasca, unde i s-a aplicat un ghips, iar ulterior a fost evaluată și la Spitalul Foișor.
Principala îngrijorare a Oanei Lis, exprimată cu lacrimi în ochi, este legată de faptul că starea sa fizică o împiedică să îi fie alături soțului ei, Viorel Lis, așa cum o făcea înainte de accident. Aceasta a descris cum s-a petrecut incidentul.
”Am căzut cu forță, nu am avut de ce să mă țin și am căzut pe ciment, pe trotuar. M-am lovit la mână, la picioare, am căzut și cu capul pe trotuar. Au chemat oamenii de acolo salvarea, am fost la Spitalul Floreasca, acum am venit la Spitalul Foișor pentru control. (…) Asta este tot ce îmi lipsea, după ce că abia mă descurcam cu Viorel, era foarte greu, acum mă ajută să mă îmbrac. L-am rugat să încerce să fie mai puternic”, a declarat Oana Lis, la „Un Show Păcătos”.
Vedeta s-a temut că va avea nevoie de o intervenție chirurgicală și își făcuse deja scenarii cu privire la cine ar putea avea grijă de soțul ei în această perioadă.
”Eram terminată. Nu am dormit toată noaptea. Mă gândeam cu cine îl las pe Viorel dacă eu trebuie să vin să mă operez. Groaznic, trăiesc o dramă pentru că suntem codependenți unul de celălalt. Am îmbătrânit zece ani în trei zile”, a mai precizat Oana Lis.
Cu toate acestea, în urma controlului medical recent, medicii i-au confirmat că nu este necesară o operație. Vestea a venit ca o ușurare, deși Oana Lis a mărturisit că durerile intense încă persistă, dar tratamentul cu ghips este suficient pentru vindecare.

Lasă un răspuns